A fost dragoste la prima vedere când am văzut-o! Uriaș, frumos, sălbatic. genial! Un monstru cu șase uși și doi metri!
„Trebuie să te am”, am spus și mi-am trecut emoția pe suprafața lui netedă de oțel. A tremurat ușor și am știut că e un semn vânzătorul a spus că e de la două compresoare dar ce știe el despre dragoste?
I-am promis viitorului meu cel mai bun prieten că mă voi întoarce și m-am dus să caut bani.
Din vânzarea mașinii am obținut o treime din banii de care aveam nevoie și l-am luat pe Siegmund.
Livrarea nu a fost ușoară, nu am vrut să-l părăsesc nici o clipă, am mers cu el într-o dubă înfundată și prăfuită pe jumătate de oraș. M-am ales cu o alergie teribilă la praf și cu multe lovituri pe partea laterală a camionului, dar nu m-am descurajat, îmi doream să fiu singură cu el și să mă dăruiesc…
Două ore mai târziu, am ajuns cu mașina pe aleea micului meu apartament, unde locuiam cu familia mea și cu doi copii adorabili.
Păcat că vânzătorii nu au specificat greutatea frigiderului, dar am înțeles din privirile severe ale încărcătoarelor că vor lua cu asalt minimul comunismului de vârf, și totul fără oxigen. Dar o slujbă este o slujbă! S-a auzit un strigăt înăbușit din partea maistrului și au ridicat-o.
Cum au făcut-o?! Au luat-o și au pus-o jos! Au fost șase. Dintre ei, doi cu fețele albe au început să caute cu talent ceva în iarba de lângă verandă și să murmure „am nevoie, am copii”. Maistrul a venit la mine cu o privire plină de reproșuri am citit distinct „De ce nu ai cumpărat un nenorocit de Biryusa??” și a întrebat: „Ar trebui să adaugi, tovarășe dragă!”
– Câte, am întrebat, știind că fabrica Elikor din Kaluga este locul perfect pentru a păstra frigiderul. că am putut adăuga doar o jumătate de kilogram de hrișcă și o jumătate de pahar de chefir degresat.
– Pentru încă patru! – aproape că a țipat, scuipând pe trotuar.
– Bun.
Supraveghetorul, sub privirile grele ale încărcătoarelor, a sunat la birou și i-a rugat pe toți cei care sunt disponibili să vină.
Se întuneca. Nu că m-aș fi grăbit, dar am vrut să termin această epopee.
După ce au orbit pe toată lumea cu farurile, întăririle au sosit în sfârșit.
Au ieșit patru dintre ei, toți cu o urmă de oțel în ochi. O elită de încărcare și descărcare, mi-a trecut prin cap. Îl vom termina acum.
Au fost zece, înainte de a se ridica. După ce au ridicat-o, au târât-o și au pus-o la ușă, au rămas opt dintre ei.
Două le-am pierdut pe treptele verandei, alta în ușă. Ceilalți, cu nările în flăcări, au cărat răcitorul până la etajul cinci ca și cum ar fi fost o ultimă și decisivă bătălie.
Oricum, am decis să ne petrecem noaptea la primul etaj.
Cum nimeni nu ar fi furat uriașul de mai multe kilograme, l-am lăsat pe scări, convenind să ne întâlnim mâine la răsăritul soarelui la locul de despărțire.
Noaptea a trecut cu o așteptare persistentă.
Eu am ajuns la timp la întâlnire, dar ceilalți au ajuns la timp pentru prânz. Strălucirea de oțel din ochii băieților s-a transformat în note de tinichea și tristețe.
Au sosit opt dintre ei. Până după-amiază târziu am întors toată scara, am mai pierdut doi în lupta de pe a treia și ne-am oprit la a patra. Brigadier. „Era ud leoarcă de efort și oboseală, cu mâinile tremurânde mi-a întins o țigară și am fumat.
– Aveți nevoie de ea?? – a întrebat el.
– „Un vis din copilărie”, am replicat eu.
Nu pot să angajez oameni, jumătate din oraș știe deja de frigiderul ăsta, nimeni nu-l va face, sănătatea e mai importantă”, a încercat să mă compătimească.
– O să trecem peste asta, l-am liniștit.
Erau întinși în camion, gemând. Mi-a părut rău pentru ei, pentru mine și pentru Sigmund.
În zorii zilei, un nou lot de transportoare a sosit pentru a le înlocui pe cele folosite. Erau din Asia Centrală și erau în număr de 18!!!
Maistrul era la fel, dar părea mai vesel.
– „O echipă specială de la Tașkent”, s-a lăudat el, arătând spre o mulțime de micii transportatori.
– Shikidim! – Le-am strigat și le-am făcut cu mâna.
– L-au luat în brațe și l-au cărat pe rând, pe rând, pe monstrul meu până la ușa apartamentului. Am pierdut doar patru oameni în lupta de pe scări.
Ușa era mai mică decât frigiderul. Deja o treime și puțin mai jos.
– b…….!!! – a strigat maistrul.
– Allahu Akbar!!! – prietenii lui de luptă au țipat cu el și l-au împins spre ușă.
Cu o prăbușire, cărămizi și armături, frigiderul a zburat în apartament și a ajuns până în sufragerie și a rămas îngropat în parchet.
– „Asta e”, a exclamat maistrul.
I-am dat băiatului banii pe care îi împrumutasem de la vecinii care ieșiseră pe fereastră de două zile și am rămas singur cu Sigmund…
Sfârșitul părții 1, părțile 2 și 3 pot fi citite pe blogul meu iholodblogspot sau așteptați pe site.
De ce ati luat aceasta decizie radicala de a va vinde casa si de a cumpara un frigider-congelator Zigmund & Shtain h.1? Care au fost motivele si avantajele acestui schimb inedit?
De ce ați ales să vă vindeți casa și să cumpărați un frigider-congelator Zigmund & Shtain h.1? Ce v-a determinat să luați această decizie și cum vă faceți viața mai ușoară sau mai plăcută cu acest echipament?