...

Galeria Steve McCarry – drumul spre obiectiv este la fel de important ca și obiectivul în sine

Steve este un reprezentant strălucit al școlii americane. În lucrările sale există întotdeauna o tehnică rafinată, claritate, expunere, culoare – luminoasă, adesea aproape deschisă și caldă. El preferă compoziția simplă și lumina „aurie”, totul pentru a conecta privitorul cu „esența” a ceea ce filmează. Imaginile sale par să ne privească fix, să ne scruteze în suflet și să nu ne lase să ne uităm pe noi înșine. Fotograf în culori, el se inspiră din pictură și din primele fotografii alb-negru, cu tehnicile lor estetice.

vă mulțumesc.Fotograful pentru ajutorul acordat în pregătirea materialului pentru publicare.

Site-ul oficial al lui Steve McCurry: stevemccurry.com

Blog: stevemccurry.wordpress.com

Steve McCarry

Steve McCarry.

Foto: Alexandru Naanu. București. 2010.

Născut în 1950 în Philadelphia, SUA. A devenit interesat de fotografie în timp ce studia filmul la Universitatea din Pennsylvania.

În 1974, a absolvit universitatea cu o diplomă în arte teatrale și s-a angajat ca fotograf la un ziar local.

În 1978, a plecat în India pe cont propriu, unde a lucrat în condiții dificile, riscându-și adesea viața și sănătatea.

În 1979 s-a mutat în Afganistan, care avea să devină o țară în care a lucrat mai mulți ani, ba chiar s-a rătăcit în 1980 și 1988.

În 1980, a primit Medalia de Aur Robert Capa, care se acordă fotojurnaliștilor care au dat dovadă de un curaj și o inițiativă excepționale.

În 1984, Steve a realizat faimosul portret al fetei afgane, care în 1985 a apărut pe coperta revistei National Geographic și a devenit imediat un simbol al luptei afganilor pentru independență și cea mai faimoasă imagine foto.

Steve a fost acceptat ca și candidat pentru Agenția Magnum în 1986 și a devenit membru cu drepturi depline în 1991.

Un bărbat cu aspect robust, de înălțime medie, cu o șapcă kaki pe care era brodată o stea roșie, a intrat în cameră purtând un aparat de fotografiat sub mâneca sacoului. Se purta pudic, aproape timid, dar privea cu atenție la ceea ce se întâmpla în jurul său, ca și cum ar fi observat și evaluat „potențialul său companion”. A început să mă întrebe tot felul de curiozități despre ce, cum, cine și unde, iar după un minut a reieșit că eu și el am fost în același loc relativ inaccesibil aproape în același timp… „Iată – firul!”, m-am gândit, iar Steve și-a început povestea..

Steve McCarry este unul dintre cei mai remarcabili fotografi ai timpului nostru și unul dintre cei mai ușor de recunoscut, fotografiind aproape exclusiv în culori și specializându-se în Asia de Sud-Est. Fotografiază de peste 30 de ani și a fost martor la schimbări culturale, dezastre și sărbători, conflicte, războaie, consecințele acestora și recuperarea lor de-a lungul carierei sale. Văzuse cum, în India, câmpurile de orez de la marginea orașelor erau înlocuite de clădiri înalte. El a documentat musonul, venind în ploaie binevenită după secetă și furtuni de praf și spălând totul în calea sa. Fotografiase pelerinii care făceau baie în Gange. A urmărit conflictele din Afganistan, Irak și Iran, precum și urmările preluării Kuweitului..

Ca să rezumăm ceea ce a văzut Steve, el observa viața umanității din această regiune, pătrunzând în ea și arătând-o din interior.

Când a venit vorba de România, Steve a spus: „Mi-aș fi dorit să fi fost mai des în România, s-a schimbat atât de mult față de anii ’80. Asta ar fi trebuit să ia mulți oameni!”. Și m-am gândit la cât de ciudat de împletită este istoria țării noastre cu povestea vieții lui McCarry: el se afla în Afganistan când sovieticii au invadat țara, iar din acel moment toate revistele importante din lume au început să-i publice fotografiile.

INDIA. Rajasthan. 1996. Săteni participând la un festival

Foto: Steve McCarry/MagnumPhotos

Steve McCurry/Magnum Photos/agenție.fotograf

INDIA. Rajasthan. 1996. Săteni participând la Festivalul Holi.

INDIA. Rajasthan. 1996. Sătenii care participă la festival.

– Steve, ce anume te atrage la fotografie??

– Ceea ce mă atrage la fotografie este să pot merge pe stradă dimineața, fără un plan sau o sarcină anume, fără un scenariu preconceput, și doar să caut, să explorez, fără presiune, fără așteptări speciale. Fotografia îmi permite să mă întorc mereu și mereu în același loc pentru a realiza și a vedea o singură imagine. În ultima vreme, cred că, dacă o persoană încearcă să-și amintească un eveniment important, imaginile și fotografiile statice sunt cele care îi vor veni în minte.

– Care dintre lucrările dumneavoastră considerați că este o fotografie importantă??

– Eram într-o misiune odată, filmam un reportaj despre muson și căutam cel mai uscat, cel mai fierbinte loc… Pe drum, în deșert, am fost surprins de o furtună de praf: cerul s-a întunecat foarte tare și vântul sufla ca o rafală asurzitoare. Nu puteai vedea nimic din cauza nisipului și a prafului, era foarte dezorientant. Dintr-o dată am observat niște femei care lucrau la o fermă din apropiere, s-au înghesuit, ascunzându-se de nisip, și au început să cânte. Așa au cerșit, au implorat să plouă. Când am văzut-o, am știut că trebuie să o filmez, chiar dacă nu avea nicio legătură cu tema. Hainele lor au fost confecționate din țesături care nu mai erau în producție. Mi s-a părut foarte frumoasă această scenă. Nu te poți bloca pe ceea ce pare a fi scopul tău „real”. Călătoria nu este mai puțin importantă. Imaginea din acea furtună este una dintre imaginile mele preferate. Aceasta este una dintre acele fotografii la care oamenii reacționează.

– Nu mă pot abține să nu vă întreb despre portretul fetei afgane. Ce părere aveți astăzi despre această imagine și v-ați schimbat părerea de-a lungul anilor??

– Chiar și după atâția ani, după părerea mea, această fotografie nu și-a pierdut puterea. Iar modul în care am întâlnit-o pe fată ani mai târziu a fost o experiență extraordinară. Avea același foc în ochi, era aceeași privire. Cred că este încă frumos, în ciuda condițiilor grele de viață de acolo. Oamenii încă mă întreabă în mod regulat despre asta.

– Intri în contact cu subiecții din fotografiile tale sau încerci să rămâi invizibil, care este abordarea ta??

– Singura tactică pe care o folosesc este să fiu respectuos, deschis și să încerc să conving oamenii că mă gândesc în primul rând la ei și că nu încerc sub nicio formă să îi arăt într-o lumină proastă. Nu obosesc niciodată să spun că cel mai important lucru este să respectăm și să fim receptivi față de toți oamenii. Problemele din lumea noastră apar atunci când oamenii văd că nu sunt ascultați sau respectați. Întotdeauna încerc să stabilesc un contact personal, oricât de scurt ar fi.

– Atunci când primești o misiune, planifici fotografia sau te scufunzi în mediul înconjurător și reacționezi la ea?? Cum se potrivește totul?

– Când ajung undeva, îmi place să am o idee foarte bună despre ce voi face în continuare. Dar nu are rost să pierzi timpul încercând să-ți vizualizezi ideile în avans, deoarece acest lucru duce întotdeauna la dezamăgire. De obicei, ajung într-un loc, încerc să mă scufund în situație și mă bazez pe asta. Am fost deja în atât de multe locuri și am o listă lungă de locuri, locuri și oameni pe care aș vrea să-i fotografiez. Acestea fiind spuse, îmi place să-mi petrec timpul doar uitându-mă în jur: mă ajută să văd, să găsesc ceea ce face ca un anumit loc să fie deosebit și unic, diferit de orice altceva în lume. Întotdeauna încerc să găsesc aceste calități unice oriunde mă duc.

– Ați avut vreodată experiența de a vă întoarce într-un loc în care ați mai fost, dar locul este atât de diferit încât nu-l mai recunoașteți?

– Atât de multe dintre locurile pe care le-am fotografiat nu mai există așa cum erau odată. Chiar am scris despre asta în articolul meu de pe blog The Way it Was stevemccurry.wordpress.com/2009/11/02/the-way-it-was . Acolo descriam o scenă cu femei care lucrează pământul. În prezent, pe acel loc se află clădiri moderne. Atât de multe medii s-au schimbat, fie că sunt create de om sau naturale.

– Sunteți stabilit în New York, de ce aveți relativ puține fotografii din oraș??

– De fapt, am o mulțime de fotografii din New York, dar nu le-am postat. Există câteva pe site-ul meu stevemccurry.com , dar, de fapt, majoritatea lucrărilor mele sunt din alte părți ale lumii și acestea sunt imaginile pe care oamenii vor să le vadă. Am fost la New York pe 11 septembrie 2001 și am multe fotografii cu primii respondenți și cu imagini despre cum au ajutat oamenii.

– Când ați venit la București, ați fotografiat cu un Nikon D3 x și un Nikkor 24-70/2.8. Spuneți-ne de ce folosiți acest aparat foto și dacă există ceva special în legătură cu modul în care folosiți aparatul foto?

– În prezent, folosesc un Nikon D700 și un Hasselblad de format mediu. Obișnuiam să folosesc obiective discrete, mai ales 28, 35 și 50mm. Dar până acum, sunt mulțumit de rezultatele obținute cu Nikkor 24-70.

– Ce sfat i-ați da cititorului nostru??

– Fiți pregătiți să munciți din greu! Dacă nu ești înnebunit după munca ta și nu ești îndrăgostit de ea, nu vei reuși.

Dacă vrei să fii fotograf, trebuie să faci poze tot timpul. Când ne uităm la lucrările marilor, vedem că au găsit un loc sau un subiect specific și au creat ceva profund, ceva special și memorabil. Acest tip de muncă necesită o cantitate mare de timp și efort, nu este pentru toată lumea.

Să-ți găsești propriul stil este, cred, ca și cum ți-ai găsi propria voce sau propriul punct de vedere. Viața este interesantă în moduri diferite pentru fiecare dintre noi. De exemplu, mă atrage să călătoresc în jurul acestei planete și să întâlnesc oameni, să văd alte culturi, alte moduri de gândire.

Nu sta pe loc și redescoperă-te, crește, păstrează-ți inima deschisă și nu te bloca! Viața plutește în jurul tău și trebuie să rămâi deschis pentru a răspunde la ea și să lași frumosul să te atingă și să te schimbe.

Caută-ți propria voce. În timp, veți începe să vedeți în felul vostru, iar apoi aspectul și caracterul vostru vor apărea în fotografiile voastre. Suntem cu toții unici, iar fotografia noastră ar trebui să reflecte modul în care vedem noi. Căutați inspirație în munca altora, dar nu o copiați.

PAKISTAN. Peshawar. 1984. O fetiță afgană într-o tabără de refugiați, Nazir Bagh

Steve McCurry/Magnum Photos/agenție.fotograf

PAKISTAN. Peshawar. 1984. Fetiță afgană în tabăra de refugiați Nasir Bagh.

PAKISTAN. Peshawar. 1984. O fetiță afgană în tabăra de refugiați Nazir Bagh.

PAKISTAN. Peshawar. 2002. Sharbat Gula

Steve McCurry/Magnum Photos/agenție.fotograf

PAKISTAN. Peshawar . 2002. Sharbat Gula.

PAKISTAN. Peshawar. 2002. Sharbat Gula.

INDIA. Rajasthan. 1983. Furtuna de nisip..

Steve McCurry/Magnum Photos/agenție.fotograf

INDIA. Rajasthan. 1983. Furtună de praf.

INDIA. Rajasthan. 1983. O furtună de nisip.

CAMBODIA. Angkor. 2000. Călugări budiști lucrând în bucătăria unei mănăstiri de lângă Angkor Wat

Steve McCurry/Magnum Photos/agenție.fotograf

CAMBODIA. Angkor. 2000. Călugări budiști lucrând în bucătărie la o mănăstire de lângă Angkor Wat.

CAMBODIA. Angkor. 2000. Călugări budiști lucrând în bucătăria unei mănăstiri de lângă Angkor Wat.

INDIA. Bombay. 1993. O mamă și un copil cerșesc prin geamul unui taxi în timpul musonului

Steve McCurry/Magnum Photos/agenție.fotograf

INDIA. Bombay. 1993. O mamă și un copil cer de pomană prin geamul unui taxi în timpul musonului.

INDIA. Bombay. 1993. O mamă și un copil cerșesc prin geamul unui taxi în timpul musonului

Evaluați acest articol
( Încă nu există evaluări )
Lukaa Vasile

Salut! Sunt Lukaa Vasile și am dedicat mai multe decenii studiului și experienței în domeniul electrocasnicelor. Ca și consultant cu o vastă experiență, îmi propun să împărtășesc cunoștințele și pasiunea mea pentru această industrie.

Produse albe. Televizoare. Calculatoare. Echipament foto. Recenzii și teste. Cum să alegeți și să cumpărați.
Comments: 3
  1. Larisa

    Ce anume face ca drumul spre obiectiv să fie la fel de important ca și îndeplinirea obiectivului în sine în ceea ce privește Galeria Steve McCarry?

    Răspunde
    1. Claudia

      În ceea ce privește Galeria Steve McCarry, drumul spre obiectiv este la fel de important ca și îndeplinirea obiectivului în sine datorită mai multor motive. În primul rând, procesul de creare a galeriei implicațiune o mare pasiune și dedicare, care aduce valoare adițională operei de artă în sine. De asemenea, parcursul către obiectiv oferă oportunitatea de a-i cunoaște și consolida relația cu artiștii, colecționarii și publicul, ceea ce poate aduce schimbări și conexiuni valoroase. În plus, experiența și obstacolele întâmpinate pe parcursul călătoriei pot aduce învățăminte și dezvoltare personală, care nu pot fi obținute doar prin atingerea obiectivului în sine. Astfel, accentul pus pe procesul de realizare a drumului către obiectiv în cadrul Galeriei Steve McCarry reflectă importanța de a aprecia fiecare etapă și moment al călătoriei, nu doar rezultatul final.

      Răspunde
  2. Andrei Gavrila

    Ce anume faci pentru a te asigura că și drumul tău spre obiectiv este la fel de interesant și satisfăcător ca și obiectivul în sine în Galeria Steve McCarry? Ai vreun ritual sau strategie despre care ai vrea să ne povestești?

    Răspunde
Adăugați comentarii