Se spune că București nu este surprinsă de nimic. Se spune că fotografii moscoviți știu totul și au fost peste tot, așa că nu are sens să aducă noi evenimente fotografice în oraș, spunând că multimedia este acum la București și că fotografia este..? Nu mai este în vogă?
Numai că nu este așa. Fotografia evoluează indiferent de voința bună sau rea a cuiva, indiferent cine încearcă să o întunece. Asta e natura ei, lumina. Va ajunge totuși la public. Și cum nu există niciun profet în țara sa natală, trebuie mai întâi să-și găsească drumul către o audiență globală și profesională, iar apoi unii dintre ai săi s-ar putea să ne prindă din urmă.
Irina Chmireva – la
Doctorat în istoria artei. În prezent, este cercetător senior în cadrul Departamentului de artă Românesc din secolele XX și XXI. Institutul de cercetare a teoriei și istoriei artei, Academia Românesc de Arte, București.
Membru al Asociației Internaționale a Istoricilor de Artă din 1993 și Oracle Fellow din 2002.
Membru în comitetele de redacție ale revistelor European Photography Germania , Fotografia Kwartalnik Polonia și IMAGO Slovacia . Textele sale peste două sute au fost publicate în reviste de specialitate de fotografie, printre care Aperture SUA ; PHOTO Franța ; Multimedia art Polonia ; Eyemazing Olanda ; Foto&Video, ZOOM România . Este autoarea mai multor cărți și monografii despre istoria fotografiei și despre activitatea fotografilor ruși și străini.
Irina Chmireva este profesor asociat în cadrul Departamentului de Artă și Design Tehnic al Produselor Imprimate la Universitatea de Stat de Arte Grafice din București din 1999.
A curatoriat peste 150 de expoziții de fotografie Românesc contemporană și istorică și de artă contemporană în muzee, centre de artă și fotografie, ca parte a programelor de festivaluri, inclusiv FotoFest Houston Biennial.
Irina Chmyreva a fost co-organizator și director artistic al primului Festival Pandus de Artă Contemporană de la București 2007 și este director artistic al Festivalului Photovisa din Krasnodar de la înființarea acestuia, în 2008.
A fost membră a echipei de organizare a primului International Portfolio Review pentru fotografi ruși la București, care a avut loc în august-septembrie 2011. Este, de asemenea, unul dintre cei trei curatori ruși ai programului expozițional principal al Bienalei de fotografie FotoFest 2012 de la Houston, a cărei temă principală este fotografia Românesc contemporană.
După cum am auzit de multe ori la București, se spune că revizuirea portofoliului este atunci când un expert în fotografie respectat se uită la fotografiile unor adolescenți verzi și declară cu responsabilitate că nu este așa și nu este așa sau nu este în modul corect. Pot să vă asigur că se întâmplă, dar este în cadrul școlii și pentru elevi. Foarte util în doze acceptabile. Dar revizuirea portofoliului, în limba Românesc, este o revizuire a unui portofoliu. Întrebarea este de cine, când și de ce. Și, de asemenea, cine, cu ce scop și în ce scop a alcătuit portofoliul.
La nivel mondial
Începând cu anii ’70, în întreaga lume au avut loc evaluări internaționale de portofolii. S-ar putea spune că totul a început la Perpignan, la unul dintre cele mai vechi festivaluri de fotografie documentară și de revistă, unde forma întâlnirilor dintre editorii de reviste și fotografi a evoluat spontan. Acesta a fost cu adevărat un târg de proiecte: o parte – fotografii – își ofereau imaginile și mai rar ideile încă nedezvăluite, în timp ce cealaltă parte – editorii de reviste și agenții – acționau ca „cumpărători”, fiind de fapt intermediari între fotografi și public.
Cea mai reușită formă de revistă de portofoliu, numită Meeting Place, a fost dezvoltată de Festivalul Internațional de Fotografie FotoFest din Houston la începutul anilor 1990.
The Portfolio Review din Houston este un loc de întâlnire între fotografi și experți care îi pot ajuta să își dezvolte cariera. Fotojurnaliștii Frédéric Baldvin și Wendy Watriss au participat la festivalurile din Perpignan, Paris și au dezvoltat treptat ideea propriului lor festival, care, ca orice idee bună, a fost țesută din numeroasele lucrări ale predecesorilor.
În 1986, FotoFest o organizație fondată de Baldwin, Votriss și partenerii lor în 1983 a lansat prima Bienală Internațională de Fotografie din SUA – FotoFest Houston.
110 curatori, editori, redactori de reviste și agenții foto, proprietari de galerii, colecționari și critici de artă influenți din America de Nord și Europa au venit la FotoFest timp de două săptămâni pentru a analiza lucrările fotografilor în cadrul evaluării portofoliului Meeting Place. Apoi, evenimentul a avut loc la Hotelul Warwick, un simbol al vechiului Houston, al cărui sejur a fost întotdeauna considerat un semn de recunoaștere socială. Alegerea locației pentru această revistă de portofolii a subliniat statutul și scopurile acesteia: să facă fotografia parte din viața publică, să ofere autorilor posibilitatea de a primi o recunoaștere publică înaltă.
Locul de întâlnire devine unul dintre semnele distinctive ale FotoFest, iar acest model este apoi replicat de instituții fotografice din Argentina, Brazilia, Canada, Columbia, Danemarca, Germania, Mexic, România, Slovacia, Marea Britanie și diverse orașe din SUA. Din 1986, Meeting Place a lansat carierele a sute de fotografi… În 2008, peste 800 de autori din 38 de țări și 140 de experți din 22 de țări au participat la evaluarea portofoliilor de la Houston; în 2010, peste 1.100 de autori din 42 de țări și 160 de experți din 26 de țări au participat…
Mai mult de o carieră fotografică strălucitoare a fost lansată la proiecțiile din Houston. FotoFest organizează, de asemenea, evaluări de portofolii la FotoFest Meeting Place din Berlin 2006 , Beijing 2007 și Paris 2010, următoarea – toamna anului 2011 .
Numele celor care vizualizează portofoliul sunt un fel de sanctuar pentru scena fotografică contemporană: Centrul Internațional de Fotografie ICP din New York; Muzeul de Fotografie Contemporană din Chicago; Centrul Național de Artă și Cultură Georges Pompidou din Paris; Muzeul de Fotografie din Charleroi, Belgia; Centrul Australian de Fotografie și peste 100 de alte organizații.
La București
La București, au încercat să facă o evaluare a portofoliului în felul lor, probabil după ce s-au asigurat că există un mod special pe care îl avem peste tot, mai ales în fotografie. La mijlocul anilor ’90, directorul festivalului, strălucitul Lushin Perkins, un mare fotograf american din generația sa și un adevărat protagonist al fotografiei rusești, a adus invitați de peste hotare, printre care se numărau fotografi de marcă, directori de muzee, festivaluri, fundații… Cine știa atunci în țara noastră că ceva în fotografie depinde de acești oameni..?
Reprezentanții agențiilor de fotografie sunt cumva mai clari: ei vând ceva și pot cumpăra ceva. Și atunci zece, douăzeci sau cincizeci de oameni vă vine să credeți, am văzut cu ochii mei au sărit în același timp pe oaspeții necunoscuți, având curajul și mizând pe șansă! autori ruși. Unde este al cui este albumul foto, cine deține o cutie și chiar un rucsac de cărți de vizită?
Întrebări în aer, sau mai degrabă în mulțimea zumzăitoare de fotografi. Ca să nu mai vorbim de problema comunicării. Oamenii cu colocvialitate englezească valorau greutatea lor în aur, iar carierele fotografice ale unora s-au format proporțional cu notele de la Filarmonică. Mulțumită acelor oameni vorbitori de limba engleză, indiferent cât de mulți dintre ei și-au construit propriile cariere, bogăția și situația din fotografia Românesc în general. În vremurile străvechi, când nu existau case sau muzee de fotografie nici în capitală, nici în provincie, dar existau deja..
De ce să dețină?
Portfolio Review nu este o competiție organizată pentru a alege un câștigător, ci o platformă pentru a construi noi punți de comunicare.
Portfolio Review oferă fotografilor o oportunitate fără precedent de a-și prezenta lucrările unor personalități de marcă ale comunității fotografice internaționale: curatori ai celor mai mari muzee, editori, editori de reviste, galeriști, reprezentanți ai agențiilor foto, colecționari, critici de artă influenți.
Cum să alegeți?
Numai în 2011 vor avea loc peste treizeci de evaluări de portofolii, care se vor desfășura în întreaga lume. Și este o chestiune de a putea considera dacă un anumit portofoliu este potrivit sau nu pentru un anumit fotograf.
În primul rând, analizele de portofoliu sunt foarte des o parte integrală și acum aproape obligatorie a festivalurilor de fotografie serioase. Uitați-vă la direcția festivalului: fotojurnalismul – desigur, o revizuire a portofoliului va avea loc în principal pentru reporteri, jurnaliști și realizatori de documentare. Un festival cu un puternic accent pe noile media, Portfolio Review se adresează în special artiștilor care lucrează cu noile tehnologii în domeniul fotografiei și care creează lumi din fragmente și straturi de realitate.
În al doilea rând, oricât de ciudat ar suna pentru artiștii ruși, taxa de participare este, de asemenea, o barieră. Nu este evident pentru noi, dar este un fapt: cu cât contribuția este mai mare, cu atât mai mulți fotografi amatori, crescuți în lumea occidentală pragmatică a capitalismului, nu îndrăznesc să participe. Da, pentru ruși această abordare nu funcționează: pentru noi banii contează mai puțin decât pentru colegii noștri străini la vest de granițele noastre , orice este foarte scump, orice este gratuit. Și astfel, totul este la fel, fie că este vorba de revizuirea portofoliului de la București, care este gratuită anul acesta, sau de cea foarte scumpă de la Houston..
În al treilea rând, uitați-vă la cine sunt recenzorii și întrebați-vă dacă aceștia sunt oamenii de care aveți nevoie personal? Căutați editori pentru o carte, în timp ce la evaluarea portofoliului participă galeriști și profesori universitari sau, pe de altă parte, căutați contacte cu muzee, în timp ce la evaluarea portofoliului participă curatori din mai multe muzee?. Este o sarcină simplă atunci când te pregătești să participi la o revistă de portofoliu pe cont propriu.
Pentru cine se desfășoară la București „International Portfolio Review”??
Revizuirea portofoliului de la București este unul dintre cele mai importante evenimente ale scenei fotografice rusești din ultimele trei decenii. Este pentru prima dată când Portfolio Review a avut loc în România într-un asemenea format și la o asemenea scară. Se adresează tuturor celor care se identifică ca membri ai comunității fotografice din România: fotografi activi, profesioniști din muzee, specialiști în istoria, teoria și critica actuală a fotografiei, editori de literatură fotografică, curatori de expoziții de fotografie, specialiști în domeniul artei contemporane și un public larg interesat de arta contemporană, fotografie și cultură vizuală.
Obiectivele revistei internaționale de portofolii sunt de a găsi și de a prezenta fotografii și artiști ruși talentați care lucrează cu fotografia marilor specialiști din lume în domeniul fotografiei și al artei, de a educa și de a ilumina comunitatea fotografică Românesc, de a organiza noi inițiative creative și de a construi o infrastructură profesională pentru fotografia Românesc contemporană.
La București, evaluarea portofoliilor va avea loc la Garage Center for Contemporary Culture, sub auspiciile Fundației Iris, ca parte a proiectului „În sprijinul fotografiei în România”. Portfolio Review este organizat împreună cu Festivalul Internațional de Fotografie FotoFest din Houston și agenția de știri „RIA Novosti”.
În cadrul evaluării portofoliilor de la București, organizatorii invită unele dintre cele mai influente persoane din domeniul fotografiei pentru a le prezenta autorilor ruși. Fotografii au șansa de a discuta individual cu experți care îi pot ajuta cu o expoziție, o publicație, sfaturi despre viitoarele cariere.
Povești cu Cenușăreasa
Există povești despre cei care au ajuns la revizuirea portofoliului necunoscuți și au plecat faimoși? Toți cei care au ieșit din copilărie înțeleg că basmele frumoase despre cineva care se trezește a doua zi dimineață celebru sunt o hiperbolă a discursului, ceea ce este ușor de crezut atunci când citești biografia unei vedete mondiale, unde textul vorbește despre evenimente de altădată, unde timpul este comprimat și munca care acoperă distanța de parseci între șansa oferită de revizuirea portofoliului și recunoașterea internațională se transformă în magia literaturii.
Dar faima marilor autori în recenziile de portofoliu se răspândește rapid și profund până la și inclusiv invidia recenzorilor – unii au fost primii care au contactat o lucrare mare, în timp ce alții nu au avut o întâlnire cu un nou autor în calendarul lor . Revizuirea portofoliului este o loterie a norocului, jucată după reguli diferite, dar simultan de ambele părți: fotografii și cei care privesc. Așa că am urmărit sub ochii mei poveștile fotografilor ale căror vieți au fost schimbate la evaluarea portofoliului.
Brad Temkin, Meeting Place FotoFest Openings, o expoziție în cadrul Bienalei FotoFest 2006; o selecție de Evgeny Berezner și Irina Chmyreva:
– Omenirea iubește grădinile. Ele reprezintă legătura dintre om și natură, insula de creativitate care dezvăluie în mod vizibil dimensiunea prezenței umane în aer liber.
Umanitatea urbană apreciază în grădini prezența naturii însăși în interiorul unei mici lumi private. În acest fel, grădina devine o expresie vizibilă a sufletului care se cultivă în spatele zidului care separă teritoriul individului de societatea mai largă. Orașul devine un simbol al unei societăți organizate atât de ierarhic și haotic cum este ea. O grădină este o expresie a creativității personale, o expresie a creatorului uman.
Pentru o persoană cu o cultură care a crescut în Mediterana, în Asia de Vest, Africa de Nord, Grecia, Roma Antică – o persoană cu o cultură care este de obicei descrisă ca fiind europeană – o grădină devine o atingere a Paradisului, o amintire a Paradisului. O grădină de casă este plină de simbolism, legând grădinarul de întregul cosmos al culturii.
O grădină poate avea un stil, poate conține în subconștient citate dintr-o epocă culturală dragă grădinarului, dar poate fi și un amestec uimitor de timpuri. Un creator de grădini poate avea orice rădăcini eurocentrice profunde, dar o grădină proprie, în care lucrurile vechi amintesc de un timp personal care s-a dus și s-a dus, devine o grădină impregnată de o adevărată „tristețe a lucrurilor îmbătrânite” a culturii Extremului Orient.
Grădina își leagă creatorul de istoria culturii, de propriul său trecut. Dar aceste conexiuni care impregnează aerul din grădină devin evidente în fotografiile lui Brad Temkin. Fotografiile sale măresc semnele nesemnificative, lipsite de importanță, ale diferitelor epoci, măiestria sa cromatică transformă verdele vibrant al unei grădini în strălucirea vitraliilor gotice cu imagini ale unei grădini a Edenului.
Fotografiile lui Temkin înlătură vălul vieții de zi cu zi din grădini și dezvăluie simbolurile încorporate în ele în vivacitatea lor imaculată. În aceste fotografii, autorul nu depășește granița care separă lejeritatea uimitoarelor intuiții ale artistului de tipologia savantului. Fotografiile lui Temkin rămân la fel de magice ca lumina și culoarea din micile colțuri de paradis create de locuitorii marilor orașe pentru ei înșiși.
De atunci, Brad a avut mai multe expoziții, inclusiv o expoziție la Institutul de Artă Contemporană din Chicago, care, la fel ca multe alte organizații sistematice care lucrează în cadrul sistemului global acceptat de susținere și căutare a artiștilor , acordă atenție opiniei colegilor săi: o alegere la o evaluare a portofoliului, justificarea alegerii de către curatorii străini – expoziția din Houston este un motiv suficient pentru a lucra cu un autor tânăr la momentul expoziției din Chicago – și apoi fotograful își face treaba, centrul își face treaba.
Frank Rodick, „Openings”, expoziție la Bienala FotoFest din 2006; expoziție personală la Bienala FotoFest din 2010 având ca temă principală fotografia americană contemporană :
– Omul – trei stări co-prezente în același timp: cea socială, masca; cea personală, poate și ea ținută de forțele personalității în cadrul normelor sociale; cea personală ascunsă, unde răzbat pasiunile și amintirile. Frank Rodick lucrează cu toate cele trei componente ale unității sufletului uman. Își scoate măștile, realizează videoclipuri care se transformă în fotografii prin transformări tehnologice, abordează teme legate de miturile antice și de moarte, există reminiscențe ale cinematografiei și ale video-ului în lucrările sale, inclusiv filmări clandestine, dezgustătoare și atractive pentru public în același timp.
În fotografiile lui Rodik, filosofia este prezentă în cadru; nu imaginile sunt ilustrarea ideilor, ci ideile se manifestă prin fotografie în frumusețea lor absorbită, în frumusețea esențială a formulelor. Fotografiile acestui artist sunt întotdeauna o declarație foarte personală. Dar, în același timp, el estetizează forma astfel încât faptele din propria viață, existența sa umană devin simbolice, importante dincolo de cosmosul său personal, încep să atingă publicul..
Atunci când am ales materialele pentru a ilustra articolul despre revizuirea portofoliului, am decis să las poveștile lui Cinderella să arate zona de interes a curatorilor profesioniști, galeriști, editori – cei prin care publicul comunică cu fotografia în lumea contemporană. Toate cele trei exemple – Temkin, Rodik și Papo a se vedea mai jos – demonstrează amploarea existenței fotografice și posibilitățile de a fi revendicate de medii, stiluri și stiluri de autor complet diferite.
Rachel Papo. Număr de serie 3817131 Opening Place FotoFest, o expoziție în cadrul Bienalei FotoFest 2008; o selecție de Christoph Tannerth, director al Muzeului Künstlerhaus Bethanien, Berlin, Germania.
– Fotografiile lui Rachel Papo sunt greu de înțeles fără o înțelegere a societății israeliene și a armatei israeliene, sau fără a le putea compara cu alte serii fotografice despre „femei și armată”, cum ar fi „Femei în Irak” și „Tancuri iraniene” ale lui Jenny Mathew sau „9,5% PLUS” al Anastasiei Khoroshilova.
Pentru femei, emanciparea înseamnă incluziune. Înseamnă asta că ar trebui să fie înrolați în armată?? Serviciul militar dezvoltă o conștiință feministă – sau doar o conștiință de cetățean? Jenny Matthew, Anastasia Khoroshilova și Rachel Papo oferă răspunsuri diferite.
Nu există o directivă care să reglementeze obligațiile femeilor de a apăra patria, dar în majoritatea țărilor li se permite să servească în forțele armate. În toate țările, cu excepția Israelului, a Libiei și a Coreei de Nord, numai bărbații sunt obligați să se înarmeze pentru a apăra națiunea o treime dintre ele sunt scutite de serviciul înarmat, mai ales din motive religioase; în schimb, ele servesc în poziții tehnice și administrative . Israelul este o țară rară în care femeile sunt înrolate prin lege, dar numai pentru doi ani, în timp ce bărbații sunt înrolați pentru trei ani. Participarea la operațiunile militare este, totuși, voluntară, lucru care a fost legiferat în 1994.
Discursul din jurul armatei și serviciului militar modelează cultura politică israeliană, structura societății, economia, sistemul de simboluri și idei despre societate. Israelul a răspuns la fiecare amenințare la adresa existenței statului evreu prin creșterea puterii sale militare și prin pregătirea constantă pentru război. Este o reacție la Holocaust și la refuzul unora dintre vecinii Israelului de a-l recunoaște ca stat separat.
Fotografiile lui Rachel Papo înfățișează viața de zi cu zi a femeilor soldat și militarizarea atotcuprinzătoare a Israelului. Autoarea analizează cu atenție „feminitatea” într-o structură de dominație militară, dar nu abordează problema în contextul unei oligarhii politico-industriale-militare masculine. Fotografiile ei nu sunt un studiu sociologic care explorează relațiile de gen cu scopul de a spori eficiența armatei. Într-adevăr, ele oferă dovezi că simpla prezență a femeilor în domenii predominant masculine cum ar fi armata nu elimină problema de gen și mecanismele de opresiune asociate cu aceasta.
În Women in Service in Iraq și Iranian Tankers, Jenny Mathew, în calitate de corespondent de război, păstrează distanța față de oamenii pe care îi fotografiază. 9,5% PLUS al lui Khoroshilova prezintă femeile din armată ca pe o forță de descurajare. În schimb, Rachel Papo găsește un limbaj pentru a descrie situații de stres extrem, momente de epuizare, singurătate și teamă de pierdere. Totuși, în ciuda durității subiectului, fotografiile lui Rachel Papo sunt tandre și umane.
Dintre poveștile Cenușăresei am ales în mod deliberat linia documentarelor contemporane „noi” , în sprijinul cărora curatorul german citează câteva exemple deja formulate, „identificabile”, printre care fotografiile compatrioatei noastre Anastasia Khoroshilova: dacă lucrările ei sunt încă marginale în percepție chiar și pentru fotografii profesioniști, e bine de știut că fotografiile ei sunt un fenomen bine stabilit, la care se apelează deja atunci când se prezintă următoarea generație de fotografi.
Modele de societate – modele de fotografie
Încă din perioada sovietică, România a cunoscut o opoziție istorică între fotografia oficială și cea neoficială, între fotografie de reportaj și cea de artă. Persistă așa-numita imagine bipolară a lumii, în acest caz lumea fotografică. În Europa și în America, unde fotografia a parcurs un drum lung în ultimii patruzeci de ani pentru a se impune ca unul dintre pilonii culturii vizuale contemporane, modelul fotografiei a fost mult timp multipolar, cu direcții diferite pe teritoriul fotografiei, care nu se luptă, ci ocupă nișe diferite, completându-se reciproc.
De fapt, evaluarea portofoliilor este o ilustrare a unei astfel de structuri complexe de funcționare a lumii fotografice, în care există o ierarhie, dar unde există o platformă comună pentru a se înțelege unii pe alții, o bază pentru susținerea și creșterea fotografilor… Acesta este probabil motivul pentru care organizarea de evaluări internaționale de portofolii în afara Americii și Europei, indiferent dacă este vorba de China, România sau țările din Orientul Mijlociu, este un simbol al schimbării, al integrării comunităților fotografice locale în contextul global…
Fotograful discută cu recenzentul Christoph Tannerth director al Art Center Bethanien, Berlin, Germania în timpul părții oficiale a evaluării portofoliului la Bienala FotoFest 2008, Houston,
© FotoFest
„Photographers’ Night” proiecție deschisă a tuturor participanților la evaluarea portofoliilor în cadrul Bienalei FotoFest 2010, Houston,
© FotoFest
Recenzie de portofoliu la FotoFest 2010 Bienala de la Houston,
© FotoFest
Lens Culture FotoFest Meeting Place, o evaluare de portofolii la Paris, în 2010, la Institut de la Photographie Spéos,
© FotoFest
Yossi Milo, proprietarul galeriei din New York, vorbind presei la deschiderea Meeting Place FotoFest, Beijing, 2006,
© FotoFest
Rodic 97532 Frank Rodic, Canada. № 97532.
Bred Temkin. Blue Ball, Blue Wall – Chicago, IL 2003
Brad Temkin. Minge albastră, perete albastru. Chicago, 2003
Bred Temkin. Căsuțe pentru păsări – Chicago, IL 2000
Brad Temkin. Case pentru păsări. Chicago, 2000
Papo Nr. de serie 01
Rachel Papo. Număr de serie 3817131
Papo Serial No. 02
Rachel Papo. Număr de serie 3817131
Papo Nr. de serie 03
Rachel Papo. Număr de serie 3817131
Care sunt principalele avantaje ale analizelor internaționale de portofoliu și cum pot fi acestea utilizate pentru a lua decizii informate în gestionarea investițiilor?